duminică, 27 septembrie 2015

Între noapte şi viaţă

Faţă în faţă, doar atât: o noapte,
Ţi-aş spune că e tot cât te doresc,
Că nu-i nevoie de prea multe fapte
Ca totul să rămână în firesc.

O noapte-n care, numai eu cu tine,
Să fim o lume-n care tu mă vrei
Ca să-ţi iei tot ce ştii că-ţi aparţine,
Şi nemuririi să îi dai temei.

Ascuns aş ţine ce prin gând îmi trece,
Că nu ne-ar fi o noapte de ajuns
Ca al dorinţei rost să se înece
În fantezia altui drum ascuns.

Cu mult mai mult, nu-ncape îndoială,
Gândul ţi-ar spune că te-aș tot voi,
Şi-n taină-mi face chiar o socoteală,
Care mă-ndeamnă tot a te minţi.

Trăind cu tine, ai putea-nţelege,
Că te-am minţit vorbind de doar o zi,
Că m-am minţit crezând în gând ca-n lege,
Negând că pot la nesfârșit iubi.

Sufletu-mi spune că o viaţă-ntreagă
Nu s-ar sfârşi dorinţa de acum,
Că fiecare faptă un nod leagă,
Și nod cu nod spre Cer se face drum.

Faţă în faţă spus, aş zice-o noapte,
În gând mi-ar fi să spun că-i prea puţin,
O viaţă-ntreagă ţi-aş vorbi prin fapte,
O veşnicie-aş vrea… Dar mă abţin...

Dar tot o noapte-ţi spun, că nu-păcat
Când totul e din suflete plecat...

duminică, 20 septembrie 2015

Somn

N-am mai ştiut nimic, am adormit,
Dormeam în ritm de treceri, monoton
Şi dintr-odată somnul m-a trezit
Ca să cobor pe-al gării, trist peron.

Dar parcă tot dormeam şi pe peron,
Simţind în vis un gust de cer, amară,
Şi că priveam din ultimul vagon,
Că trenul nu opreşte-n nici o gară.

Nu mai ştiam ce gânduri m-au pornit
Să bat, întreaga noapte lungul drum,
Simţind că sunt extrem de obosit
Când paşii îmi călcau al urmei scrum.

Şi-n jurul meu vedeam a fi doar scrum,
În scrum voia şi lacrima să-mi cadă,
Nimic nu mai vedeam, vedeam doar fum,
Ştiam că totuşi merg pe-o veche stradă.

Şi-am mers dormind, prin pieţe, fără rost,
Voind s-accept că dorm pe mese reci,
Că sunt, din nou, acel care am fost
Când unii mi-au strigat, în cor, “Să pleci!”

Şi am plecat cu un bagaj banal,
Cu ochii duși, grăbiţi, în altă lume,
Cu tot trecutul meu sentimental,
Voindu-mă pierdut cu tot cu nume.

Plecam să fiu mai mult nevăzător
A toate câte n-aveau înţeles,
Să las pierdute umbrele-n decor
Pe drumul lor spre un profund regres.

Astfel plecam şi încercam să dorm
În alte locuri, chiar în alte pieţe,
Să pot uita dezgustul meu enorm
Ce sufletu-mi făcea să se îngheţe.

Şi de-aş putea, aş mai pleca o dată,
Prin ger, prin ploi, prin viscol, prin furtună,
Ca să nu ştie nimeni, niciodată,
Că-mi este dor să dorm sub clar de lună...

sâmbătă, 19 septembrie 2015

Aritmetica pe cuţit

Ar zbura catre o stea
Litera ce ne tot vrea,
Aruncând restu-n neant...
Rest total, neimportant.
Două căi mai am... Răzleţe,
Care-ncearcă să mă-nveţe
Să mă-ncred în infinit
Ca-ntr-o lamă de cuţit.

De la Ceruri la Pământ,
Timpul e doar un cuvânt,
Care dă-nţelesuri noi
Faptelor ce vor război.
Litera se vrea comună,
Dar se-ascunde de minciună
Inventând un infinit
Chiar pe vârful de cuţit.

Noaptea-i lacrimă şi basm
Exilată de fantasm
Numărând din doi în doi,
Şi pe noi, utând de noi...
Clipa nopţii-i peste clipă,
Infinit înspre risipă.
Plus şi minus infinit...
Aspre muchii de cuţit.