marți, 13 august 2013

Portret de lume

Minciuna azi e rege, stă la masă,
Toţi oamenii în jurul ei roiesc,
Mulţi uită să mai meargă pe acasă,
Iar alţii cred că doar aşa-i firesc.

Despre cei sfinţi vorbesc cei cu păcate,
În faţa celor mulţi să pară sfinţi,
Voindu-şi lor să-şi poată da dreptate
Că sunt părinţi pentru ai lor părinţi.

Sunt judecaţi cei ce-şi cunosc greşeala
Lăsaţi în pace sunt cei vinovaţi,
Şi chiar când e absurdă socoteala,
La întrebări chiar şi cei morţi sunt luaţi.

Ne luminează cei ce văd lumina
Doar dacă-n nori e soarele ascuns,
Cei ce găsesc apusurilor vina
Că se grăbesc şi ei n-au timp de-ajuns!

Acei ce-s mulţi şi spun că ştiu de toate,
Pe cei ce ştiu ce spun îi fugăresc,
Valoare dând doar datului din coate,
Cumva, înnobilat, de-un ras grotesc.

Sunt tot mai mulţi ce se doresc la masă,
Nici nu le pasă că sunt doar lachei,
Şi nici de viaţa lor nu le mai pasă
Crezându-se ei înşişi dumnezei.

Se tot rostesc şi se tot scriu cuvinte
Despre ceea ce ar putea fi sfânt
Şi scrie cu nesaţ cel care minte
Pentru a fi un “ceva” pe Pământ.

Pe la biserici, unii, vindecarea
Şi-o vor, prezenţa zi de zi făcând,
De parcă totul îşi doresc urmarea
A tot ce-i pun, lui Dumnezeu, în gand.

Firescul nu mai poate să se-ntâmple
Pus sub consemn de cei ce văd firesc
Să îşi ascundă albul de la tâmple
Ca să se-ntâmple ceea ce-şi doresc.

Şi-aşa minciuna ia în stapânire
Întregul neam, ce-şi zice, omenesc,
Lăsându-l chiar pe om în părăsire,
De-a dreptul rob acestui trai prostesc.

duminică, 4 august 2013

Dovada de mărturisire

Iau adevărul drept dovadă... Nu-s cuminte
De-ar fi să-l pun pe-al vorbei calapod,
Nu-mi judec fapta, spun ce-mi vine-n minte
Şi trec direct prin ape, pe sub pod.

Când haina hotărârii-mi vine bine
Mă-mbrac în ea fără să zăbovesc,
Prea bine ştiu că mie-mi aparţine,
Şi nu mă tem de datu-mi omenesc.

De am un gând în vorbă-l pun degrabă,
Nu-mi caut timp spre a mă răzgândi
Aşa cum tac, să nu mă aflu-n treabă
Crezând că e firesc şi a minţi.

În fapte mă privesc, îmi sunt oglindă,
Nu pot să le privesc fiind altfel,
Ştiu bine, date sunt să reaprindă
Lumina ce m-arată-a-mi fi model.

Şi-mi pun dovada, simplu, la vedere,
Şi nu m-ascund, n-am timp să mă complic,
E indirect verdict, deşi-i părere,
Nici eu în faţa ei nu zic nimic!

joi, 25 iulie 2013

Cădere şi decădere

În Ceruri stau furtunile să cadă,
Dar oamenii se-aşteaptă cu zăpadă,
Insa va fi altfel, chiar pe măsură
Va ninge cu cenuşă şi cu zgură...

Iar oamenii, aici, fug de cuvinte,
Se ştiu pe ei şi chiar şi gându-i minte,
Se-arată tuturor plin de iubire
Lăsându-se seduşi de amăgire.

Doar ei contează, restu-i doar să fie,
Se cred bogaţi, scăpaţi de săracie,
E important doar ce e la vedere,
Se vor văzuţi ca oameni cu putere.

Şi se adună norii, stau grămadă,
Mulţi se aşteaptă pe Pământ să cadă
Dar sunt prea plini de ape-ngândurate,
Şi norii azi sunt plini doar de păcate.

Aproape tot se pune in balanţă,
Şi totul e văzut cu aroganţă
Că plini sunt toţi acum de-nvăţătură,
Cu tâlc pierdut, trecând din gură-n gură.

Nimic nu-i nou, se spune “vechi îs toate”,
Se spun poveşti, se dă vârtos din coate,
Găsit ca vinovat e cel ce moare
De cei, ce-n vorbe doar, de toţi îi doare.

În Ceruri stau nori grei, gata să cadă,
Dar omul nu mai are timp deloc să-i vadă,
De vorbele se scurg printre cuvinte,
Şi multe vorbe sunt... Şi mult se minte.

duminică, 16 iunie 2013

Condiţia de a refuza

Azi îmi refuz o ultima dorinţă
În ceea ce mereu am tot crezut,
Şi-mi las orice speranţă în trecut,
Ucisă, umilită-n neputinţă.

Refuz de pe acum orice-ntrebare,
Nu vreau să mai aud vreun răspuns,
Ceea ce ştiu îmi este de ajuns,
Nimic nu-i vechi, nimic nu-i nou sub soare.

Refuz să mai vorbesc de omenie,
De ceea ce-nţeleg ori nu-nţeleg,
De ceva-i spart îl iau ca un întreg
Ce spart mi se arată numai mie.

Refuz chiar să privesc spre înainte,
Nu mai privesc deloc spre orizont,
Să nu aduc cumva vreun afront
Celor ce-mi spun că nu prea sunt cuminte!

Refuz orice situaţie reală,
Părerea pentru mine o reţin,
Prefer să îmi duc viaţa clandestin
Prins de idei la mare-nghesuială.

Refuz a fi doar o utilitate,
De a fi bun doar ca un ajutor,
Iar la nevoie ţap ispăşitor
Chiar pentru cele ce vor fi-ntâmplate.

Refuz orice, îmi e destul o rană,
Refuz dar nu mă las deloc înfrânt,
De-ar fi să mor şi-n ultimul cuvânt
Vorbesc despre condiţia umană.

miercuri, 12 iunie 2013

Avutul dor

Sunt om, deci sunt şi eu un Univers,
De-aceea mă şi simt universal,
De-aceea merg oriunde am de mers
Şi omul îmi e drag şi-mi e egal.

Nu-mi port tăcerea ca pe-un talisman
Ca să mă ştiu de toţi bine văzut,
Nici nu vorbesc, cum unii fac, în van,
Doar ca s-arăt că nu-s un om tăcut!

Sunt cel ce sunt şi-mi las cuvântul spus,
Nici nu-l grăbesc, nici nu îl domolesc,
Şi nici de timp nu mă mai las sedus
Când vrea să-mi ceară să îmbătrânesc.

N-am teamă dacă cerul e-norat,
Ştiu că în zori va fi din nou senin
Şi mai curat. De ploaie fiind spălat
Pot să prevăd furtunile când vin.

Sunt om, ca om am multe întrebări
Ce-şi au şi dau la altele răspuns,
Am drumuri şi-o mulţime de cărări
Şi nu am timp să fac ceva pe-ascuns.

Nu-mi este greu, dar nici nu-mi e uşor,
Să spun ce simt când mulţi mă izgonesc,
Să spun cuiva că tot mai am un dor...
Să fiu copil când spun că nemuresc!

luni, 27 mai 2013

Tăcut, întîrziind

E linişte şi s-a făcut târziu...
Încerc să scriu şi-ncerc să ştiu ce scriu...
Cu sufletul atât de plin mi-e greu...
Mă tot întreb: de ce acesta-s eu?

E vremea lumii dusă spre pierzare,
Şi tot mai mulţi se sting, nevinovaţi,
Spre ce-i mai rău atâţia au chemare,
Cei ce sunt buni sunt tot mai mult uitaţi.

E frig în case, mor bătrâni de foame,
Copiii mor ucişi de-ai lor părinţi,
Şi deznădejdea-i pusă în reclame
Iar cei mai răi se vor al lumii sfinţi.

E grea tăcerea... dar încerc să tac,
Oricum, altceva nu mai pot să fac...
Cu sufletul atât de plin mi-e greu...
De ce mă vreţi tăcut, aşa, mereu?

E prea-ncărcat altarul suferinţei,
S-a adunat tot ce-i mai anormal
Şi-n plânsu-ndurerării şi nefinţei
Uităm să mai trăim în mod real!

Când clopotele bat, nu-i de-ndoială
Că timpul trece totuşi peste noi...
E de ştiut, vom da o socoteală
Aici dar şi în vieţile de-apoi!

E linişte şi s-a făcut târziu...
Încerc să scriu dar nu ştiu ce să scriu...
Şi tac deşi îmi este greu să tac,
Şi-mi este greu cu mine să mă-mpac!

vineri, 17 mai 2013

Naufragiat

Se scaldă în furtună zarea,
Nici umbrele nu mai au chip,
Se-apleacă peste sine marea,
Sfârşind pe-al malului nisip.

Lumina-i semn de depărtare
În noapte trăznetul dă veşti,
Şi vântul urlă tot mai tare,
Strivind destine pământeşti.

O scândură, în rătăcire,
Ca semn al unui vis uitat,
Pe-a valului nemărginire,
De ţărmuri s-a apropiat.

Punându-şi frica în cuvinte,
Un om stătea de ea lipit,
Şi se-ntreba cu luare-aminte,
Dacă e-n vis, ori s-a trezit.

"E-aşa-ntuneric... mare-i marea...
Toate se zbat neîncetat...
Şi-ndepărtată-i depărtarea
Când rostul vieţii-i demolat.

Timpu-i trecut... destinul cere
O nouă zi de început,
Trecutul e doar o părere...
Deja-i tăcut, deja e mut!"

sâmbătă, 9 martie 2013

Liber, foarte liber

Sunt om liber, foarte liber,
pot trăi sau pot muri,
pot iubi în miezul zilei
sau sfârşi în zori de zi,
sunt o simplă întrebare,
cu un complicat răspuns,
pot urca pînă la stele,
fără-a şti că e de-ajuns.

Sunt ca cerul nopţii, liber,
când mai jos şi când mai sus,
nimeni nu mă mai întreabă
ce-am făcut şi ce am spus,
sunt o simplă licărire
ce, mai toţi, cred că o văd
doar când viaţa-i o dilemă
şi le pare-a fi prăpăd.

Sunt om liber, foarte liber,
n-am ce da, n-am ce să cer,
ştiu ce-i viaţa, ştiu ce moartea,
am curaj să cred, să sper,
vin din marginile lumii,
însă eu n-o mărginesc,
în deplina-mi libertate,
n-am de ce să mă feresc.

Sunt ca fluturele care
simte ploaia după vânt,
simte vântul după forma
umbrelor de pe pământ,
caut boabele de rouă
ce, mereu, în zori de zi,
udă firul crud al ierbii
ce-şi doreşte a trăi.

Sunt om liber, foarte liber,
paşii singur mi-i măsor,
şi tot singur pot decide
dacă vreau sau nu să mor,
dacă merg spre mai departe,
dacă vreau să stau pe loc,
dacă vreau să fiu ca focul,
sau să ard cu totu-n foc.

Sunt aşa cum este firea
celor ce-şi doresc trăi
fără teama că li-i dată
datoria de-a muri,
sunt mai liber decât clipa
care ştie că a fost
şi-a dat timpului măsură,
şi a dat faptelor rost.

Sunt om liber, foarte liber,
sunt precum mi-e dat să fiu,
ştiu ce-nseamnă libertatea,
tot ce-nvăţ, învăţ să ştiu...

marți, 12 februarie 2013

Da, nu...

Spun unii că uşor le faci pe toate
De te fereşti să spui un Nu, un Da,
Că marele succes îl are Poate,
Ce orişicine-l poate accepta...

E greu, aşa-i, să crezi că-n astă lume
Nu pierzi nimic dacă mai spui şi Nu,
Oricărui rău să poţi să-i spui pe nume
Fără să creadă mulţi că rău eşti tu...

Oricât ai vrea să îţi găseşti motive
Nici dacă vrei, n-ai cum să spui doar Da,
Când toţi se folosesc de adjective
Să crezi că sunt mereu de partea ta...

Spun unii că de vrei să ai de toate,
Tot timpu, orice-ar fi, să spui doar Da,
Chiar dacă ştii deja că nu se poate
Aşa, să laşi, ceva, în urma ta.

E mai uşor să vezi că-n astă lume
Eşti răsplătit de uiţi să spui şi Nu,
De uiţi că eşti un om, nu doar un nume,
Fără să creadă mulţi că rău eşti tu...

Oricât ai vrea să spui că-ţi ai motive
N-ai cum să vrei să spui mereu doar Da,
Când numai cei cu gânduri posesive
Se-arată-a fi mereu de partea ta...